miercuri, 5 noiembrie 2014

Între cer şi pământ

• Să presupunem că vreţi să ciţiţi o carte foarte bună, curat şi rafinat scrisă, o carte cu poveste şi cu multe reflecţie în marginea acestei poveşti. Sau, mai simplu: să presupunem că vreţi să citiţi o carte de o frumuseţe sobră. Sau, şi mai simplu – că vreţi să ciţiti o carte, un roman care să vă atingă, care „să lase urme”. Cred că „Între cer şi pământ” poate fi o opţiune foarte fericită în acest sens. Este prima carte tradusă în limba română dintre cele scrise de un autor cu o foarte bună cotă în ţările nordice – Jon Kalman Stefansson. A apărut, de scurt timp, la editura Polirom.
• Iată cum scrie autorul islandez născut în 1963: „vorbele au, unele, darul să schimbe lumea şi puterea să ne mîngîien şi să ne şteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanţe, altele sunt sunete de vioară. Unele ajung să topească gheţurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreţi, cînd zilele sunt potrivnice şi nu mai ştim dacă trăim sau am murit deja”.
• „Între cer şi pămînt”, mică fişă tehnică. Publicat în 2007, este, conform Le Monde, „o poveste nemaipomenită, o gură de aer în cele mai întunecate hăuri ale mării”. E o poveste, un fel de poveste despre „oameni care trăiau în vremea noastră, adică acum mai bine o sută de ani, şi care pentru tine nu mai sînt demult decît nume scrise pe cruci plecate spre pământ şi pe ciobite pietre de mormânt.”. Un pescar, Barour, pleacă, aşa cum face în fiecare dimineaţă, pe mare, alături de cinci dintre prietenii săi şi uită să îşi ia o haină groasă, dintre cele absolut necesare, ca să protejeze de frigul teribil de acolo. Uită să îşi ia acea haină fiindcă mintea sa e ocupată cu o carte – „Paradisul pierdut”. Iese pe mare, cu toţii au o zi bună de pescuit, dar el – cel care îşi repeta în minte versuri din această carte, pentru a le folosi într-o scrisoare de dragoste -, fără acea pufoaică, moare de frig. „Băiatul”, prietenul său mai tînăr, e martor direct şi apropiat la această tragedie care îl va schimba radical şi pe el. Vine la ţărm şi pleacă să ducă la capăt cît se mai putea din ceea ce îşi dorise prietenul său care murise, fără pufoiacă, cu versurile lui Milton înfierbîntîndu-i mintea.
• Iată cum scrie Stefansson: „Păşeşte hotărît în vale, Barour e mort. E mort de frig fiindcă a citit o poezie. Unele poezii ne poartă în locuri în care nici cuvintele, nici gîndurile nu ajung niciodată, vă arată drumul spre miezul tuturor lucrurilor, viaţa încremeneşte preţ de o clipă şi se face frumoasă , lucind de păreri de rău ori de fericire. Sînt poezii care vă transformă ziua, noaptea, viaţa. Sunt poezii care vă duc înspre uitare, uiţi de tristeţe, îţi uiţi pufoaica, frigul se apropie: te-am prins! îţi zice şi după asta eşti mort. Cel ce moare se preface într-o clipă în trecut. Nu mai contează cît a fost el de important ori de bun, cît de mult şi-ar fi dorit să trăiască şi cîţi oameni nu-şi închipuiau viaţa fără el: te-am prins! îi zice moartea, şi atunci viaţa se scurge într-o clipă şi omul se transformă în trecut. Tot ce a însemnat el se face o amintire pe care te chinui să o păstrezi, eşti un trădător dacă uiţi. Să uiţi cum arată cînd îşi beau cafeaua. Să uiţi cum rîdea. Cum îşi ridica privirea. Şi cu toatea astea, cu toate astea uiţi. Viaţa te împinge să uiţi. Şi vei uita încet, dar sigur, şi durerea are să-ţi sfîşie inima în bucăţi”.
• Este o carte despre viaţă şi despre moarte – despre ce e, ce poate fi, ce pare a fi moartea şi despre o iniţiere crudă în moarte. O iniţiere în moarte a unui „băiat” – aşa cum este numit în carte personajul ei principal – de 20 de ani, cel care îşi pierde cel mai bun prieten, întîlnind, de aceea, ceva care se sustrage mereu unei înţelegeri ultime. Fiind o carte despre moarte, despre descoperirea morţii, ea este şi una despre „trecere” – despre moarte-ca-trecere, dar şi despre transformarea cuiva care întîlneşte la un moment dat în faţa sa o răscruce absolută (aşa cum e cazul cu acest „băiat”, după ce îi moare cel mai bun prieten). Este o carte despre drumul pe care poate pune moarte pe un om – un drum pe care descoperă, cum spunea un eseist şi teolog rus, că viaţa este „noroi, tristeţe şi tandreţe”.
• Stefansson: That’s something that I don’t think about, how to describe my style, but I try to use the poetry, a rhythm of the breath, heartbeat, the music I hear deep in the language, to enlarge or expand the words, so they can stimulate both the wits and the senses of the reader.
• Într-un interviu cu multe referinţe în mediul online, Jon Kalman Stefansson povesteşte, între altele, cum s-a născut această carte, din ce anume s-a născut el, care a fost declicul pentru ea. Şi anume: cu 15 ani înainte de a fi scrisă, în urma audiţiei unei emisiuni la un post de radio. O emisiunea despre o femeie care a trăit în nordul Islandei pe la 1860. Detalii despre cum a fost scrisă această carte şi de ce, aici – http://www.quercusbooks.co.uk/blog/2010/12/20/interview-with-jon-kalman-stefansson/. Tot aici, găsim şi informaţia că volumul „Între cer şi pămînt” e parte a unei trilogii. Din care, în Islanda, între timp, a apărut şi al doilea volum.
• Poate că, întrucît e vorba despre literatură contemporană, e tautologic ce spun – forţa acestei scriituri nu stă, în primul rînd, în intriga poveştii (o intrigă relativ comun – o moarte violentă a unui apropiat care zguduie conştiinţa prietenului rămas în viaţă şi a celor de lîngă el), ci în CUM e spusă această poveste.
• Iată cum e spusă: „…Barour care îşi mişcă din nou buzele vinete: mă simt singur aici. Şi eu, murmură băiatul, ca şi cum ar şi-ar fi cerut iertare, apoi spune cu voce mai tare, fără să ştie dacă exact la asta s-a gîndit, nu pleca. Barour tace, el nu mai e nimic, afară doar de un surîs trist. A început să ningă. Ninsoarea cade molatică dincolo de geamuri, fulgi mari şi legănaţi, strunjiţi după aripi de îngeri. Băiatul stă nemişcat; afară airipile de înger se răsucesc în trîmbe, iar el priveşte cum Barourse destramă încetişor şi se face suflare rece, tremurătoare”.

Un comentariu:

Mini Expo spunea...

Cum sa postezi toata bibloteca in cateva poze?
Vezi aici