O scena de o violenta halucinanta deschide paginile acestei carti.
Istria. Locuitorii unui sat istro-roman, comunitate din care fac parte
preadolescenta Ena si familia ei, sint ridicati, intr-o noapte, de un
comando sirbesc, care-i transporta intr-o zona carstica, unde sint
impuscati si/sau impinsi in crevasele abisale ale locului. Erau anii
cind armata lui Tito trecuse la purificari etnice, recurgind la metode
asemanatoare cu cele ale fostului ocupant.
Intre Ena si Filip, ofiterul titoist, seful comandoului ucigas, dar
si salvatorul fetei, se dezlantuie o iubire ravasitoare, in care
victima si calaul traverseaza, dupa terminarea razboiului, imbratisati
sau macinati de strigate si despartiri, drama comunitatilor din
sud-estul european.
Exodul oamenilor de oriunde spre lagarele de refugiati din Europa,
incercind sa scape de tavalugul „vremurilor noi”, destinele celor din
spatele sirmelor ghimpate, care decid ca si-au gasit acolo caminul, pun
impreuna toate personajele romanului intr-o constructie ce nu-si gaseste
analog in proza romaneasca actuala.
„Poemele din volumul de fata sint rezultatul unei introspectii
lirice urmind firul rosu al existentei mele, sint rezultatul zbaterilor
mele launtrice privite din perspectiva unei poetici mature.
Ochi haituiti de tradare este un titlu inspirat de locul
meu de munca; sint referent cultural sportiv la ANR Bihor-Salaj din
1990. Ochii orbilor, haituiti de tradarile sortii, duc lumina interioara
spre virful degetelor si ii ajuta sa citeasca in Braille paginile
destinate doar vazatorilor. Acesti ochi ma urmaresc de 25 de ani, de
cind le sint salariat si prieten. Domniile lor au o parte din vina care a
dus la scrierea acestui volum. Cealalta parte revine plaiurilor mele
natale, Petidului meu drag, si experientelor citadine de mai tirziu,
experiente care m-au condus spre cea mai extraordinara descoperire:
terapia sufleteasca daruita de cuvinte si prin cuvinte. In concluzie, de
scrierea acestui volum se fac vinovati: viata, muza si pegasul.”
(Gheorghe Vidican)
„Poezia lui Gheorghe Vidican nedumereste si deruteaza. Expresie a
unui sentimental reprimat, pare ca nu vrea sa dezvaluie limpede ceva,
pentru ca ea insasi nu stie ce sa dezvaluie din lumea pe care o
exploreaza. Tatoneaza. Scriitura poematica suprapune doua stiluri
disjuncte, in palimpsest: unul clar in profunzime, altul confuz la
suprafata. Poemul arata ca desenul naiv, bine conturat in prima
instanta, al unui copil (un vapor, un copac, o pisica), desen peste care
mina suparata si nervoasa a aceluiasi autor a mizgalit linii
dezordonate, pentru ca e nemultumit de tradarea textului sau pentru a
ascunde ce a vrut sa arate sau sa spuna, ca sa nu fie acuzat de
simplitate si directete in exprimare. Sintaxa suprarealista a
disparitatilor e prima vizibila. Desenul din profunzime nu se vede
intotdeauna la prima lectura din cauza hasurilor. Fluxul imaginilor
fulgurante se inregistreaza pe pelicula versului lung ca o suita de
secvente ce se succeda derutant, reziduuri ale unei realitati sparte in
cioburi.
In fata cititorului se perinda halucinant fantasme din lumi diferite,
care trec unele pe linga altele sau se ciocnesc. Daca spectacolul este
nelinistitor sau placut, ramine sa decida privitorul, in functie de ceea
ce vede, de ceea ce simte sau de ceea ce intelege. Daca intelege.
Poezia lui Gheorghe Vidican are nevoie de un cititor devotat si
perseverent.” (Ion Simut)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu