Bestseller-ul Targului de carte Gaudeamus 2012  Toate bufnitele, de Filip Florian

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adina DINITOIU , nr. 658, 2013, in revista Observator cultural

Toate bufnitele e un roman splendid, cu tonalitati complexe (de la umor la drama, de la magie infantila la trauma a inchisorii comuniste), care atinge marile teme ale literaturii: timpul si memoria (in consemnarile lui Emil), initierea si relatia formatoare maestru-discipol. Cu simbolul sau central si total, bufnitele (toate bufnitele) – pasarile care stiu tot ce e de stiut, pasiune comuna ce-i leaga pe Emil si pe Lucian –, acest roman are sunetul unei povesti initiatice si vrajite, adica sunetul marii arte.

Cosmin CIOTLOS, nr. 3, 2013, in revista Romania literara

La Filip Florian, gratia stilului e tot atit de importanta pe cit este, la altii, substanta epica. Placindu-i sa povesteasca, pur si simplu, autorul nu cauta, ca sa zic asa, subiectele. Nu le alege. Nu e deloc preocupat de senzationalul sau de noutatea continutului. Decisiv, pentru el, e ca lucrurile sa poata fi formulate si reformulate intr-un regim de fascinatie continua (adjudecata deopotriva de cel care scrie si de cel care citeste). […] Pasarile acestea par sa asigure apropierea dintre batrinul Emil Stratin (un inginer care se retrage la munte pentru a-si trai, dupa doua operatii de inima, ultimii ani) si Luci, un pusti ca toti pustii (asa cum rezulta din povestile picaresti pe care singur le pune pe foaie), poate ceva mai atent si mai curios. Filip Florian are intuitia de a nu transforma relatia aceasta intr-una de supunere (exercitata de maestru asupra discipolului). Ceea ce-i leaga pe cei doi, sfidind diferenta de virsta, e chiar un soi de impalpabila prietenie. Foarte greu descriptibila si, de buna seama, sensibila la fiori pedagogici. Copilul „fura meserie” de la adultul pe care-l viziteaza frecvent: ii rasfoieste clandestin insemnarile; ii studiaza discret preferintele muzicale (Mozart si Janis Joplin in primul rind) si literare (Mark Twain, Gogol); ii urmareste protocolul de dialog cu bufnitele (pe care, ne asigura el, il va continua stralucit). Acest straniu protocol (despre a carui magie prea multe nu aflam) ar putea fi o metafora care disimuleaza nici mai mult, nici mai putin decit insasi arta literara. Singura preocupare si, in plus, domeniul de excelenta al romancierului Filip Florian.

Dia RADU, iarna 2012, in revista Esquire

Toate bufnitele e un soi de Seherezada. Povestind, salvezi bucati intregi de viata. Puse in cuvinte, intimplarile redevin vii, peliculele isi recistiga culoarea, vocile se desprind din vacarmul istoriei si se fixeaza in memorie. Prea fidela uneori marcii stilistice care l-a consacrat, cu o tensiune ce se resoarbe sub greutatea si densitatea povestilor si doua personaje ale caror voci, la o lectura neatenta, risca sa se confunde, Toate bufnitele iti da insa vraja de care literatura si viata au intotdeauna nevoie.

Stefan MANASIA, ianuarie 2013, in revista Tribuna

Sa nu ne amagim: ce gasim aici nu-i bildungsroman, ci un fel de zbor simultan, in pereche, pe boltile experientelor celor doi. Experiente care – numai printr-un neajuns al aparatului romanesc – nu pot fi urmarite, deodata, pe un perete gigantic din ecrane tv. Derulam scene ca intr-un cinema din epoca Marelui Mut, in care cruzimile, psihologiile abisale nu-si aveau locul. Filip Florian isi face, la o adica, profesiune de credinta din a nu cauta socul/succesul facil, teroarea contagioasa, delirul biografist. Refuza reality-show-ul. Biografismul hardcore: mai mult trup decit suflet. Vietile, povestile expuse in romanele sale sint asemenea unor pesteri neexplorate pina la capat.

Adriana BITTEL, ianuarie 2013, in Formula As, nr. 1052

Intre romancierii nostri de azi, Filip Florian mi s-a parut, inca de la debutul cu Degete mici din 2005, diferit nu atit prin teme, cit prin modul in care isi lucreaza textul. Intr-o vreme in care se scrie in general spontan-neglijent sau complicat plicticos, Filip Florian are, pe linga placerea povestitului, si grija pentru – ca sa folosesc titlul unei nuvele de Radu Cosasu – viata frazei, cu maruntaiele ei comunicante. Are rabdarea ceasornicarului de a asambla angrenajul cu arcuri fine, rotite subtiri si rubine, capabil sa reproduca in text traiul si trairea, timpul si vremurile, sa le faca sensibile cu misterul lor cu tot. Prin asta el se adauga unei spite de prozatori romani pe care critica i-a alaturat prin cel mai mic numitor comun, desi sunt singulari si diferiti: Mateiu Caragiale, Radu Petrescu, Stefan Banulescu, Stefan Agopian s.a. Pentru toti acestia, stilul contribuie hotaritor la seducerea cititorului. Si mai are Filip Florian in romanul pe care vi-l recomand azi inca o calitate pe cale de disparitie printre tinerii scriitori citadini, bransati, furiosi sau cinici: simtul naturii salbatice, descrise cu o arta ce-l apropie de Sadoveanu cel din Tara de dincolo de negura. […] In contrast cu “trendul” literar actual, care considera mai expresive grotescul, scabrosul, patologicul, mi ze rabilul, dezabuzarea, romancierul nostru nu ezita sa povesteasca si despre bunatate, frumusete, bucurie, comuniune ca experiente comunicabile fara stereotipuri si sentimentalisme. Toate bufnitele e un roman pe doua voci, cu o constructie aparent simpla, ca acel tip de balansoar facut dintr-o scindura pe care se asaza la fiecare capat cite o persoana, inclinind-o alternativ spre sine. O voce e a baiatului Luci, care-si traieste in roman sfirsitul copilariei si adolescenta in anii 2000, cealalta a lui Emil Stratin, inginer sexagenar bucurestean, retras dupa pensionare in oraselul de munte al lui Luci. Povestile fiecaruia despre familii, prieteni, iubiri, tradari, regasiri au ca osie padurea si vietatile ei, percepute cu simturi proaspete, cu uimiri inaugurale de catre copil si ca refugiu atemporal, sursa de energie si antidot al tristetii pentru batrin. Cele doua voci povestitoare, una a candorii tulburate de tranzitia spre maturizare, cealalta a senescentei cu intoarceri in trecut, care foloseste siretlicul Seherezadei pentru a amina deznodamintul sint uneori asemanatoare si doar din continutul povestilor iti dai seama cine vorbeste.

Stefan MANASIA, februarie 2013, in revista Tribuna

Degete mici (debutul din 2005), Zilele regelui (2008) si Toate bufnitele (2012) sint nu doar splendide „numere” de virtuozitate, ci si istorii extrase – cu clestele unui dentist nemilos – din maxilarul si mandibula istoriei romanesti (recente). Acolo unde unii mizeaza pe deconstructie, intelect rece si doxa filologica, Filip Florian contrapune povestea, istoria individului ca lujer al Istoriei.

Ciprian MACESARU, decembrie 2012, in Luceafarul, nr. 12

Imaginatie, rafinament; Filip Florian este un mare scriitor [...].

Constantin PISTEA, 9 ianuarie 2013, pe constantinpistea.wordpress.com

Filip Florian este capabil sa astearna pe hirtie acea „armonie intre ton si cuvinte”, ca o impreunare pusa pe buzele unui personaj. Ce pot sa sustin cu tarie este ca, daca storci paginile acestui roman, iti iese un suc dulce-acrisor, in care se resimte esenta intimplarilor amuzante din copilaria lui Luci, dar si regretul lui Emil, constient ca a ales prost cind nu trebuia.

RONTZIKI, 6 ianuarie 2013, pe Evantaiul Memoriei

Toate bufnitele nu spune ceva nou in materie de realitati romanesti in perioadele in care intimplarile au loc, dar spune atit de frumos, incit e imposibil sa nu cucereasca. Rar imi vine sa spun despre o carte ca este frumoasa [...] dar, de data aceasta, gasesc ca romanul lui Filip Florian este, in primul rind, frumos. Cuvintele se cheama unele pe altele si niciunul nu poate lipsi, nu poate fi inlocuit. Povestea ramine, cumva, in urma stilului, nu pare sa duca undeva sau sa urmareasca altceva decit sa se istoriseasca si sa te tina pe loc in timpul lecturii.

Bogdan-Alexandru STANESCU, 5 ianuarie 2013, in Suplimentul de cultura, nr. 381

Am citit Filip Florian cu placere si atentie si nu m-a dezamagit nici o secunda, lucru imens, dat fiind ca se afla in concurenta doar cu propria umbra.