luni, 9 martie 2015

O idee care ne suceste minţile

ANDREI PLEŞU este una dintre personalităţile reprezentative ale Şcolii de la Păltiniş şi un reper al vieţii publice şi academice româneşti, critic de artă, filozof, eseist; fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Noua Europă“ şi rectorul Colegiului „Noua Europă“. A debutat cu eseuri de istorie şi teorie a artei (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc şi melancolie). După 1989 a devenit o voce publicistică inconfundabilă, aplecându-se, cu un umor grav şi nuanţat, asupra unor subiecte actuale sau perene ale politicii, ale culturii sau ale vieţii cotidiene (Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Obscenitatea publică). Fără a abandona discursul filozofic, l-a lărgit spre explorările teologice sau etice (Minima moralia, Despre îngeri, Despre bucurie în Est şi în Vest), cu un extraordinar succes de public.

Noutăţi Cartea românească

In romanul Muscind din moarte ca din ciocolata, Cela Varlam isi asuma trairea insuportabilului, pentru a da glas unui avertisment adresat intregii omeniri.
 
O scena de o violenta halucinanta deschide paginile acestei carti. Istria. Locuitorii unui sat istro-roman, comunitate din care fac parte preadolescenta Ena si familia ei, sint ridicati, intr-o noapte, de un comando sirbesc, care-i transporta intr-o zona carstica, unde sint impuscati si/sau impinsi in crevasele abisale ale locului. Erau anii cind armata lui Tito trecuse la purificari etnice, recurgind la metode asemanatoare cu cele ale fostului ocupant.
Intre Ena si Filip, ofiterul titoist, seful comandoului ucigas, dar si salvatorul fetei, se dezlantuie o iubire ravasitoare, in care victima si calaul traverseaza, dupa terminarea razboiului, imbratisati sau macinati de strigate si despartiri, drama comunitatilor din sud-estul european.
Exodul oamenilor de oriunde spre lagarele de refugiati din Europa, incercind sa scape de tavalugul „vremurilor noi”, destinele celor din spatele sirmelor ghimpate, care decid ca si-au gasit acolo caminul, pun impreuna toate personajele romanului intr-o constructie ce nu-si gaseste analog in proza romaneasca actuala.
                                          .....................
„Poemele din volumul de fata sint rezultatul unei introspectii lirice urmind firul rosu al existentei mele, sint rezultatul zbaterilor mele launtrice privite din perspectiva unei poetici mature.
Ochi haituiti de tradare este un titlu inspirat de locul meu de munca; sint referent cultural sportiv la ANR Bihor-Salaj din 1990. Ochii orbilor, haituiti de tradarile sortii, duc lumina interioara spre virful degetelor si ii ajuta sa citeasca in Braille paginile destinate doar vazatorilor. Acesti ochi ma urmaresc de 25 de ani, de cind le sint salariat si prieten. Domniile lor au o parte din vina care a dus la scrierea acestui volum. Cealalta parte revine plaiurilor mele natale, Petidului meu drag, si experientelor citadine de mai tirziu, experiente care m-au condus spre cea mai extraordinara descoperire: terapia sufleteasca daruita de cuvinte si prin cuvinte. In concluzie, de scrierea acestui volum se fac vinovati: viata, muza si pegasul.” (Gheorghe Vidican)
 
„Poezia lui Gheorghe Vidican nedumereste si deruteaza. Expresie a unui sentimental reprimat, pare ca nu vrea sa dezvaluie limpede ceva, pentru ca ea insasi nu stie ce sa dezvaluie din lumea pe care o exploreaza. Tatoneaza. Scriitura poematica suprapune doua stiluri disjuncte, in palimpsest: unul clar in profunzime, altul confuz la suprafata. Poemul arata ca desenul naiv, bine conturat in prima instanta, al unui copil (un vapor, un copac, o pisica), desen peste care mina suparata si nervoasa a aceluiasi autor a mizgalit linii dezordonate, pentru ca e nemultumit de tradarea textului sau pentru a ascunde ce a vrut sa arate sau sa spuna, ca sa nu fie acuzat de simplitate si directete in exprimare. Sintaxa suprarealista a disparitatilor e prima vizibila. Desenul din profunzime nu se vede intotdeauna la prima lectura din cauza hasurilor. Fluxul imaginilor fulgurante se inregistreaza pe pelicula versului lung ca o suita de secvente ce se succeda derutant, reziduuri ale unei realitati sparte in cioburi.
In fata cititorului se perinda halucinant fantasme din lumi diferite, care trec unele pe linga altele sau se ciocnesc. Daca spectacolul este nelinistitor sau placut, ramine sa decida privitorul, in functie de ceea ce vede, de ceea ce simte sau de ceea ce intelege. Daca intelege. Poezia lui Gheorghe Vidican are nevoie de un cititor devotat si perseverent.” (Ion Simut)







Valurile, smintelile, păcatele



Din colecţia Collegium Practic









O plimbare în pădure