miercuri, 5 noiembrie 2014

Noutăţi Editura Gama





















Între cer şi pământ

• Să presupunem că vreţi să ciţiţi o carte foarte bună, curat şi rafinat scrisă, o carte cu poveste şi cu multe reflecţie în marginea acestei poveşti. Sau, mai simplu: să presupunem că vreţi să citiţi o carte de o frumuseţe sobră. Sau, şi mai simplu – că vreţi să ciţiti o carte, un roman care să vă atingă, care „să lase urme”. Cred că „Între cer şi pământ” poate fi o opţiune foarte fericită în acest sens. Este prima carte tradusă în limba română dintre cele scrise de un autor cu o foarte bună cotă în ţările nordice – Jon Kalman Stefansson. A apărut, de scurt timp, la editura Polirom.
• Iată cum scrie autorul islandez născut în 1963: „vorbele au, unele, darul să schimbe lumea şi puterea să ne mîngîien şi să ne şteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanţe, altele sunt sunete de vioară. Unele ajung să topească gheţurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreţi, cînd zilele sunt potrivnice şi nu mai ştim dacă trăim sau am murit deja”.
• „Între cer şi pămînt”, mică fişă tehnică. Publicat în 2007, este, conform Le Monde, „o poveste nemaipomenită, o gură de aer în cele mai întunecate hăuri ale mării”. E o poveste, un fel de poveste despre „oameni care trăiau în vremea noastră, adică acum mai bine o sută de ani, şi care pentru tine nu mai sînt demult decît nume scrise pe cruci plecate spre pământ şi pe ciobite pietre de mormânt.”. Un pescar, Barour, pleacă, aşa cum face în fiecare dimineaţă, pe mare, alături de cinci dintre prietenii săi şi uită să îşi ia o haină groasă, dintre cele absolut necesare, ca să protejeze de frigul teribil de acolo. Uită să îşi ia acea haină fiindcă mintea sa e ocupată cu o carte – „Paradisul pierdut”. Iese pe mare, cu toţii au o zi bună de pescuit, dar el – cel care îşi repeta în minte versuri din această carte, pentru a le folosi într-o scrisoare de dragoste -, fără acea pufoaică, moare de frig. „Băiatul”, prietenul său mai tînăr, e martor direct şi apropiat la această tragedie care îl va schimba radical şi pe el. Vine la ţărm şi pleacă să ducă la capăt cît se mai putea din ceea ce îşi dorise prietenul său care murise, fără pufoiacă, cu versurile lui Milton înfierbîntîndu-i mintea.
• Iată cum scrie Stefansson: „Păşeşte hotărît în vale, Barour e mort. E mort de frig fiindcă a citit o poezie. Unele poezii ne poartă în locuri în care nici cuvintele, nici gîndurile nu ajung niciodată, vă arată drumul spre miezul tuturor lucrurilor, viaţa încremeneşte preţ de o clipă şi se face frumoasă , lucind de păreri de rău ori de fericire. Sînt poezii care vă transformă ziua, noaptea, viaţa. Sunt poezii care vă duc înspre uitare, uiţi de tristeţe, îţi uiţi pufoaica, frigul se apropie: te-am prins! îţi zice şi după asta eşti mort. Cel ce moare se preface într-o clipă în trecut. Nu mai contează cît a fost el de important ori de bun, cît de mult şi-ar fi dorit să trăiască şi cîţi oameni nu-şi închipuiau viaţa fără el: te-am prins! îi zice moartea, şi atunci viaţa se scurge într-o clipă şi omul se transformă în trecut. Tot ce a însemnat el se face o amintire pe care te chinui să o păstrezi, eşti un trădător dacă uiţi. Să uiţi cum arată cînd îşi beau cafeaua. Să uiţi cum rîdea. Cum îşi ridica privirea. Şi cu toatea astea, cu toate astea uiţi. Viaţa te împinge să uiţi. Şi vei uita încet, dar sigur, şi durerea are să-ţi sfîşie inima în bucăţi”.
• Este o carte despre viaţă şi despre moarte – despre ce e, ce poate fi, ce pare a fi moartea şi despre o iniţiere crudă în moarte. O iniţiere în moarte a unui „băiat” – aşa cum este numit în carte personajul ei principal – de 20 de ani, cel care îşi pierde cel mai bun prieten, întîlnind, de aceea, ceva care se sustrage mereu unei înţelegeri ultime. Fiind o carte despre moarte, despre descoperirea morţii, ea este şi una despre „trecere” – despre moarte-ca-trecere, dar şi despre transformarea cuiva care întîlneşte la un moment dat în faţa sa o răscruce absolută (aşa cum e cazul cu acest „băiat”, după ce îi moare cel mai bun prieten). Este o carte despre drumul pe care poate pune moarte pe un om – un drum pe care descoperă, cum spunea un eseist şi teolog rus, că viaţa este „noroi, tristeţe şi tandreţe”.
• Stefansson: That’s something that I don’t think about, how to describe my style, but I try to use the poetry, a rhythm of the breath, heartbeat, the music I hear deep in the language, to enlarge or expand the words, so they can stimulate both the wits and the senses of the reader.
• Într-un interviu cu multe referinţe în mediul online, Jon Kalman Stefansson povesteşte, între altele, cum s-a născut această carte, din ce anume s-a născut el, care a fost declicul pentru ea. Şi anume: cu 15 ani înainte de a fi scrisă, în urma audiţiei unei emisiuni la un post de radio. O emisiunea despre o femeie care a trăit în nordul Islandei pe la 1860. Detalii despre cum a fost scrisă această carte şi de ce, aici – http://www.quercusbooks.co.uk/blog/2010/12/20/interview-with-jon-kalman-stefansson/. Tot aici, găsim şi informaţia că volumul „Între cer şi pămînt” e parte a unei trilogii. Din care, în Islanda, între timp, a apărut şi al doilea volum.
• Poate că, întrucît e vorba despre literatură contemporană, e tautologic ce spun – forţa acestei scriituri nu stă, în primul rînd, în intriga poveştii (o intrigă relativ comun – o moarte violentă a unui apropiat care zguduie conştiinţa prietenului rămas în viaţă şi a celor de lîngă el), ci în CUM e spusă această poveste.
• Iată cum e spusă: „…Barour care îşi mişcă din nou buzele vinete: mă simt singur aici. Şi eu, murmură băiatul, ca şi cum ar şi-ar fi cerut iertare, apoi spune cu voce mai tare, fără să ştie dacă exact la asta s-a gîndit, nu pleca. Barour tace, el nu mai e nimic, afară doar de un surîs trist. A început să ningă. Ninsoarea cade molatică dincolo de geamuri, fulgi mari şi legănaţi, strunjiţi după aripi de îngeri. Băiatul stă nemişcat; afară airipile de înger se răsucesc în trîmbe, iar el priveşte cum Barourse destramă încetişor şi se face suflare rece, tremurătoare”.

Fărâme de viaţă

  
Premiul Femina Etranger 2014: Zeruya Shalev, Farime de viata

Scriitoarea israeliana Zeruya Shalev este laureata Premiului „Femina Etranger”, editia 2014, pentru romanul Farime de viata/ Ce qui reste de nos vies, aparut anul acesta la Gallimard, traducere din ebraica de Laurence Sendrowicz.

Editia in limba romana a romanului a fost publicata in colectia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stanescu), in anul 2012, traducere din limba ebraica de Ioana Petridean.

Ceilalti autori nominalizati la editia din acest an a prestigiosului „Femina Etranger”: Sebastian Barry (L'homme provisoire, Joelle Losfeld), Jennifer Clement (Priere pour celles qui furent volees, Flammarion), Grazyna Jagielska (Amour de pierre, Les Equateurs), Nell Leyshon (La couleur du lait, Phebus).

Farime de viata exploreaza cu o patrundere psihologica si o sensibilitate remarcabile relatiile dintre parinti si copii. Fiecare personaj incearca sa indrepte insa greselile trecutului si sa gaseasca o iesire din capcana prezentului dezolant.

Zacind la pat in micul ei apartament din Ierusalim, Hemda Horowitz isi analizeaza cu ama­raciune intreaga viata: tineretea petrecuta in kibbutz, casatoria lipsita de iubire si instrainarea de cei doi copii ai ei, Avner si Dina. Numeroasele sale esecuri – ca fiica, sotie si mama – se rasfring dezastruos asupra destinelor fiului si fiicei sale. Avner a ajuns un avocat mediocru, frustrat, prizonier intr‑o casnicie plina de ranchiuna, iar Dina si‑a sacrificat cariera universitara pentru a‑i darui fiicei sale iubirea pe care n‑a primit‑o de la propria mama. Fiecare personaj incearca sa indrepte insa greselile trecutului si sa gaseasca o iesire din capcana prezentului dezolant.

„Mai ales intr-un loc precum Israelul, cred ca e important sa arati ca viata privata, viata de familie, isi continua cursul firesc. E important sa vorbesti despre emotii intr-un loc unde totul este brutal si haotic. Ca scriitor, este important sa arati ca viata interioara e, in continuare, relevanta pentru oame-nii de rind. Eu, una, am hotarit sa urmaresc asta pentru ca numai in aceasta zona pot gasi raspunsuri la intrebarile care ma framinta. Nu vreau sa scriu despre lucrurile evidente – cum ar fi, de pilda, evidenta tragedie a conflictului israeliano-palestinian; pentru mine, adevarata provocare e sa vorbesc despre tragediile ascunse.” (Zeruya Shalev)

„Zeruya Shalev descrie in Farime de viata instabilitatea sentimentelor, trecerea de la iubire la ura, de la seninatate la angoasa si culpabilitate.” (Libération)
Zeruya Shalev s-a nascut in Kinneret, Israel. A absolvit un masterat in studii biblice si lucreaza ca redactor la Editura Keshet. Pina in prezent i s-au publicat patru romane, un volum de poezii si o carte pentru copii. Romanele sale sint foarte apreciate de critica literara si traduse in toata Europa. Dintre acestea mentionam: Hayei Ahavah (Viata amoroasa, 1997), bestsellerul Ba’al Ve Isha (Sot si sotie, 2000, nominalizat in 2002 la Premiul Femina), nominalizat la premiul Femina, Thera (2005) si Farime de viata (2012). Zeruya Shalev este, de asemenea, cistigatoare a Book Publishers Association’s Gold and Platinum Prizes, Corine Prize (Germania, 2001), Amphi Award (Franta, 2003), ACUM Prize (obtinut de trei ori, in 1997, 2003, 2005) si Wizo Prize (Franta, 2007).

Călătorie de nuntă

Premiul Nobel pentru Literatură 2014: Patrick Modiano
Călătorie de nuntă
Traducere din limba franceză de Elena-Brânduşa Steiciuc

Călătorie de nuntă (1990) se construieşte în jurul căutării identităţii şi a reconstituirii memoriei, două dintre temele majore ale operei lui Modiano. Ajungînd la Milano, Jean B., un realizator de documentare în vîrstă de patruzeci de ani, află cu surprindere că o femeie s-a sinucis chiar în hotelul unde s-a instalat el. Intrigat, descoperă că a cunoscut-o nu numai pe femeie, ci şi pe soţul ei cu douăzeci de ani în urmă şi misterul destinului lor ajunge să-l obsedeze. Ho­tă­răşte să meargă pe urmele acestei perechi care, în timpul războiului, fusese întruna nevoită să se refugieze din faţa ocupanţilor nazişti. Astfel scoate treptat la iveală o viaţă secretă, plină de îndoieli şi incertitudini, petrecută din ascunzătoare în ascunzătoare. Deconstrucţia cronologică a biografiei personajelor, la care Modiano excelează, lasă cititorului plăcerea de-a reface parcursul liniar al existenţei lor.