duminică, 18 ianuarie 2009

Nicolae Manolescu- Istoria critica a literaturii romane.


Cartea lui Manolescu se vinde ca painea caldă

ORADEA/BUCURESTI - Orădenii sunt tot mai interesaţi de volumul „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, semnat de criticul Nicolae Manolescu. În preajma Crăciunului, orădenii s-au înghesuit să comande monumentalul studiu pentru a-l face cadou celor dragi.
Exemplarele se vând pe sub mână. Orădenii au obţinut-o doar pe bază de comandă, graţie Librăriei Asociaţiei Caritas Eparhial „Galaxia Guttenberg”. Librăria „Galaxia Guttenberg” din Oradea , care intenţionează să-l invite pe renumitul autor în urbea de pe Criş, a vândut într-o singură zi 20 de exemplare.Opera este rodul unei documentări de peste douăzeci de ani şi este, potrivit criticilor, „cea mai importantă sinteză asupra literaturii din România, depăşind-o prin vastitate pe cea a lui Călinescu”. Concitadinii noştri nu au ţinut cont de preţ (250 de lei), ci de canonul didactic şi literar al acestei lucrări. O altă cauză a succesului de care s-a bucurat lucrarea lui Manolescu este şi prestigiul autorului.

Lucrarea nu iese din concepţia tradiţională a istoriei literare. Manolescu s-a lăsat influenţat de Călinescu. Scenariul se repetă, doar contextul e diferit. Manolescu tratează „istoria literaturii (socială şi politică) în contextul totalitarismului”, adăugând „marea trecere printre intelectualii români ai structuralismului francez”, iar după Revoluţie „americanizarea discursului cultural”.

Pentru a scrie cele 1.528 de pagini, criticul s-a documentat 25 de ani.

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea) este un membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar şi politician român. Ambasador al României la UNESCO.Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani.
S-a născut într-o familie de profesori de liceu, membri ai PNL. Tatăl său, Petru Apolzan era originar din Sibiel, cu ascendenţă în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, era profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinţilor săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern şi a luat numele acestuia, Manolescu. Momentul arestării tatălui său, privit prin ochii copilului, este evocat în volumul cu caracter autobiografic Cititul şi scrisul.
În 1956 a absolvit studii la gimnaziul şi liceul la Sibiu. În 1962 devine licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.În 1974 obţine titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucureşti. Teza de doctorat a stat la baza cărţii Contradicţia lui Maiorescu, o amplă incursiune critică, un eseu biografic şi psihanalitic, şi un exerciţiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă de către criticii proletcultişti care vedeau în Maiorescu un simplu duşman de clasă. În perioada 1961–1965, Nicolae Manolescu semnează o serie de articole având un conţinut vădit propagandistic (Articole precum „Tineri muncitori în creaţia literară contemporană“, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962, „arată cât de repede şi cât de bine şi-a însuşit autorul limbajul politizat al celei mai extremiste forme de dogmatism sociologist. Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenţă, de cultură şi de probitate. Se putea dispensa, adică, de obligaţia de a face critică. Literatura devine un simplu pretext pentru discursuri politizate, pentru parafrazarea sloganelor politice.“) Urmează multe alte asemenea articole scrise pe aceeasi structura a literaturii proletcultiste de omagiere a omului nou, a Partidului, a marxism-leninismului şi a tot ceea ce este realism-socialist. („Înnoire“, Contemporanul, nr. 34, 24 aug. 1962, „Laudă creaţiei“, Contemporanul, nr. 44, 1 nov. 1963 ş.a.)
Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultăţii de Filologie din Bucureşti începută în 1963, este numit profesor titular în 1990. Debutează cu cronică literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clişeele dogmatismului realist-socialist. Devine apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivaşcu. A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeţilor optzecişti până la desfiinţarea acestuia, din raţiuni politice. Din 1990 devine director şi editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleaşi poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeţii noştri au conştiinţa că exprimă un umanism superior şi, din această perspectivă, ei simt nevoia să reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului… etc.“, „Laudă creaţiei“, Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963). Cronicar al revistei România literară din 1972 până în 1989. În 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2005 devine preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În 2006 a fost numit în funcţia de ambasador al României la UNESCO. Dacă opera sa publicistică ar fi publicată integral, ar depăşi uşor 40 de volume. O ediţie foarte selectivă a apărut la editura Aula, sub tilul Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu în anul 2002. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în anul 1966
Profesorul Nicolae Manolescu a publicat peste 40 de volume dintre care le amintim pe cele mai importante:

1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică şi istorie literară. Debut editorial.
1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice.
1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie.. La scurtă vreme de la lansarea cartea a fost retrasă din librării şi topită. Ediţia a doua apare abia după 1990.
1970 - Contradicţia lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.
1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction
1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică
1976 - Sadoveanu sau utopia cărţii, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.
1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Poate cea mai cuprinzătoare sinteză asupra romanului românesc. Conţine teoria celor trei vârste ale romanului, doric, ionic şi corintic. Evident această clasificare îşi are originea în stilurile coloanelor templelelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund romanelor clasice, realiste sau omnisciente, romanelor la persoana I, şi romanelor postmoderne.
Vezi şi articolul Teoria romanului.

1987 - Despre poezie, ediţia a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei cu speciile ei literare.
1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu şi a literaturii post-paşoptiste, la Hasdeu şi Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpaşoptist.
1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic şi realitatea, eseuri şi editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.
1995 - Cărţile au suflet, volum care reia o parte din Teme.
1999 - Poeţi romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conţine analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri.
2000 - Contradicţia lui Maiorescu, editia a II-a la Editura Humanitas
2001 - Teme, Editura Universalia
2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, teatrul, vol. III, Critica, Eseul
2003 - Cititul şi scrisul, Nicolae Manolescu par lui meme.
2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.

Este membru fondator al Alianţei Civice. Devine preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC) (ales în iulie 1991). Partidul a fost membru al Convenţiei Democrate Romane, pe listele căreia Nicolae Manolescu a fost ales, în septembrie, ca senator.În legislatura 1992-1996, a fost ales senator PAC de Sibiu. În 1992 PAC impreuna cu PL’93 au înfiinţat Alianţa Naţionala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la preşedinţie. Şi-a depus candidatura pe 20 septembrie 1992. În 1998 P.A.C., partidul înfiinţat de Nicolae Manolescu, fuzionează cu PNL, într-o tentativă de unificare a mişcării liberale. În anul 2000 demisionează din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al P.N.L. şi se retrage din viaţa politică

Între 1998-2001 moderează talk show-ul cultural Profesiunea mea, cultura, la Pro TV cu mare succes la publicul intelectual. Din 2002 conduce Întâlnirile României Literare la Clubul Prometheus. Din 2006 devine ambasador al României la U.N.E.S.C.O. [1] Devine membru corespondent al Academiei Române din 1997. A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România in 2005
manolescu

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ultima istorie literara comunista

Aceasta scriere a lui N. M., rea si infatuata, are meritul de a fi ultima istorie literara de factura comunista. Exclusivism, partizanat, ignorarea criteriului estetic (invocat, insa), mania si volupatatea de a infiera, rasplatirea obedientei adulatorilor,deseori incompetenta si impostura. Textul incheie si rezuma o etapa nefasta a istoriei noastre literare. Bine ca s-au consumat,si etapa, si cartea, si autorul. Vor veni, mai devreme sau mai tarziu, adevaratele istorii literare si adevaratii istorici literari - necontaminati de maladiile proletcultiste si post-proletcultiste, cu sadismul lor demolator.