luni, 2 martie 2009

Firmin

Saptamina aceasta iese din tipar Firmin de Sam Savage, cartea-„vedeta” a Tirgului de Carte de la Frankfurt, editia 2008 – un roman vindut, pina vinerea trecuta, in peste treizeci de tari.
Tradus in colectia „Biblioteca Polirom”, romanul are toate sansele sa isi mentina, si in Romania, statutul de bestseller international:
este o poveste care poate fi citita la mai multe niveluri, satisfacind gusturile unui public variat, intr-o traducere de exceptie semnata de Vali Florescu (care a mai tradus la Polirom din Saul Bellow, Kiran Desai, Kazuo Ishiguro si Sophie Kinsella) si la un pret accesibil. In plus, cartea beneficiaza si de un plan amplu de promovare:
  • campania a debutat acum o luna, pe 6 februarie, in spatiul electronic – este prima campanie din Romania desfasurata pe messenger (un articol pe aceasta tema va aparea in Dilemateca)
  • timp de o luna, s-a desfasurat etapa de teasing
  • din aceasta saptamina, media romanesti vor scrie despre roman. Urmeaza sa apara materiale in: Cotidianul, Evenimentul zilei, Ziua, Jurnalul national, Ziarul de Iasi, Observator cultural, Suplimentul de cultura, Cultura, Orizont, Harper's Bazar, Tabu, Elle, Esquire, Mediafax, Newsin
  • pe 6 martie, cartea va fi prezentata la Matinal TVR 1 si la Stirile TVR Cultural (materialul principal al editiei)
  • in perioada 6-31 martie, oricine intra in cele 4 localuri Cafepedia, va primi un fluturas despre Firmin (il gasiti atasat)
  • in perioada 6-31 martie,colaboratorii nostri de la un anumit lant de librarii au acceptat sa poarte insigne cu Intreaba-ma despre Firmin
  • pe 6 martie vor debuta si concursurile online pe: terorista.ro, metropotam.ro, 121.ro, bookblog.ro, eva.ro, ele.ro
Speram ca v-am stirnit interesul si ca impreuna vom transforma romanul Firmin intr-unul dintre succesele editoriale ale acestei primaveri.



DATE DESPRE Firmin. Aventurile unei vieti subterane:
Traducere de Vali Florescu
Firmin s-a nascut intr-un cartier sarac din Bostonul anilor ’60, la subsolul unei librarii. Acolo invata incetul cu incetul sa citeasca, ca urmare a ingurgitarii paginilor rupte din Veghea lui Finnegan, cu care mama lui a captusit culcusul numeroasei sale familii. Instrainindu-se tot mai mult de ai sai din pricina talentelor lui exceptionale, dar incapabil sa comunice cu oamenii dupa a caror companie tinjeste, Firmin isi da seama ca ii e sortit sa duca o viata singuratica, desi foarte bogata la nivel imaginativ. Totusi, in urma unui sir de peripetii si cu un dram de noroc, el reuseste sa se bucure de afectiunea unui scriitor excentric si de frumusetea femeilor, incercind sa supravietuiasca in haosul demolarilor si modernizarii cartierului, care tulbura traiul rozatoarelor si al locatarilor umani deopotriva.

DATE DESPRE AUTOR:
Sam Savage s-a nascut in 1940 in Carolina de Sud si a fost crescut sub dubla influenta a pasiunii mamei sale pentru poetii romantici englezi si a credintei nestirbite a tatalui in rationalismul darwinian. La virsta de 17 ani, s-a mutat cu familia in Massachusetts, unde preferinta pentru produsele contraculturii l-a facut sa se integreze perfect in atmosfera creata de generatia Beat. „Pe vremea aceea inca mai puteai sa fii un delincvent intelectual”, a declarat Savage intr-un interviu. Admis la Facultatea de Filosofie a Universitatii Yale, a abandonat-o in scurta vreme pentru a se inscrie intr-un grup de protest impotriva armelor nucleare. Dupa citiva ani petrecuti la Paris, s-a intors la Yale, unde a obtinut un doctorat in filosofie, apoi si-a continuat studiile la Heidelberg. A lucrat intr-un atelier de reparat biciclete in Cambridge, Massachusetts, dupa care s-a retras in Sud, unde a schimbat mai multe meserii (pescar, timplar si tipograf, printre altele) si a scris poezii care i-au fost publicate, dar nu-i placeau si fragmente de roman care-i faceau placere, dar nu ajungeau sa fie publicate. Firmin. Aventurile unei vieti subterane, romanul sau de debut, a aparut in 2006, iar doi ani mai tirziu a constituit revelatia Tirgului de Carte de la Frankfurt, drepturile de traducere fiind achizitionate in peste 30 de tari. Al doilea roman, The Cry of the Sloth, urmeaza sa-i fie publicat in 2009.



2 comentarii:

Anonim spunea...

Abia astept cartea!

Cristina spunea...

Azi o voi cumpara!!!