„Mama e moarta, eu sunt mama, e simplu, iata cat e de simplu, e povestea noastra, a celor trei. Cand imi spunea cate o poveste seara, in pat, imi ziceam in sinea mea ca are un fel foarte lent de a povesti. De data asta a mers repede, atat de repede, privirea mamei s-a mutat in privirea fetei mele, acolo e acum, acolo o regasesc.

Si in gesturile lui Angele, in gesturile nerabdatoare, putin bruste, ale fetitei mele de doua ori preaiubite. Mama traieste in Angele care alearga pe o peluza interzisa. Mama imi zambeste si imi vorbeste cand Angele arunca priviri sfidatoare adultilor care o prind si o cearta. Mama e acolo cand Angele cade si se ridica imediat, cu dintii inclestati, stapanindu-se sa nu planga. E in tipatul pe care nu-l scoate, e in mica ei grimasa de copil capos care nu e dispus sa cedeze. Mama si-a lasat amprenta in toata fiinta copilului meu.” - Justine Levy