joi, 1 ianuarie 2009

Poezie si Pictura


Picturi, poezii şi muzică - toate au îmbrăcat sâmbătă seara librăria “Galaxia Gutenberg”, cu ocazia unui eveniment inedit, organizat în cadrul Toamnei Orădene şi cu sprijinul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea.

Doi actori ce performează pe scena teatrului orădean s-au impulsionat reciproc şi au muncit vreme de o vară pentru a organiza “Chevalet”, un spectacol ce a cuprins o lansare de carte, o expoziţie de pictură şi o videoproiecţie.

Maratonul

Adela Lazăr şi Ciprian Ciuciu, actori la Teatrul de Stat din Oradea, au fost protagoniştii “piesei” pe care ei înşişi au gândit-o, adică un eveniment în care au inclus lansarea cărţii de poezii a lui Ciprian, “Cu paşi de bebeluş”, şi vernisajul de picturi al Adelei, aromatizat de filmul “Chevalet”.

“Noi nu suntem banali, aşa că nu puteam să organizăm ceva banal”, a spus Adela Lazăr, actriţă de loc din Târgu Mureş. Ideea le-a venit în aprilie anul acesta, când Cipri s-a hotărât să adune poeziile scrise de el într-un volum. “Ca un capriciu, am vrut să pun poze cu picturile Adelei în carte. Ea a rămas total surprinsă şi atunci mi-a spus să facem şi lansare de carte, deşi eu nu voiam nici în ruptul capului un asemenea eveniment monoton”, povesteşte Cipri. Aşa a început pentru ei maratonul creaţiei, în care se impulsionau reciproc, unul să scrie, altul să picteze.

Pictactriţa şi poetul

Cipri nu se vrea a fi un mare scriitor. “N-aş putea să definesc stilurile poeziilor mele, cred că astea vin odată cu maturizarea. Prin titlul cărţii am încercat să subliniez faptul că intru timid în acest univers”, spune el.

Adela confirmă, povestind că, atunci când l-a cunoscut pe Cipri, acesta era foarte simplist în exprimare. ”S-a schimbat de când am hotărât lansarea. Dintr-o dată avea un scop. Iar acum, la cei 22 de ani ai săi, are o maturitate pe care n-o găseşti nici la un bărbat de 35”, spune Adela, precizând că nu face niciun fel de compliment gratuit.

Dar şi despre “pictactriţă” este de zis, şi doar de bine. Născută în urmă cu 26 de ani, pe 1 aprilie, Adela crede cu tărie că nimic din ce i se întâmplă nu e întâmplător. “În urmă cu trei ani, nu concepeam să devin independentă. La Oradea a început aventura vieţii mele, când am dat o probă la Teatrul de Stat de aici. Aşa au început să-mi crească aripi, să mi se contureze destinul: prin teatru şi pictură”, povesteşte actriţa.

Cu paşi de bebeluş

Singurul contur ce-l aveau bine stabilit despre acest eveniment, încă din aprilie, era că nu dorea niciunul să fie ceva de “şcoală veche”. “Nici vorbă să vrem o lansare simplă de carte, în care lumea să vină şi să asculte poezii, sau un simplu vernisaj, la care oamenii vin, se uită şi pleacă”, spune Cipri.

Drept urmare, au gândit detalii care să facă seara de sâmbătă originală şi interactivă. Adela a contribuit cu şevaletul propriu, pe care l-a pus în librărie şi fiecare spectator a fost invitat să-şi dea aportul la “Tabloul evenimentului”. A fost creată şi o poezie a evenimentului, formată din versuri scrise tot de spectatori, care au fost serviţi cu prăjituri cu răvaşe pe care erau scrise rânduri din poeziile semnate de Ciprian. Totul, în timp ce vizionau secvenţe din “Chevalet”, un film realizat tot de Cipri, în care, pe fundalul picturilor Adelei, actori recitau poeziile lui.

Cei doi spun răspicat că acesta e doar începutul. Vor mai organiza evenimente originale şi neobişnuite, aşa cum sunt ei. Iar ca artişti, prin asta se exprimă...

redactia@bihoreanul.ro

Niciun comentariu: